Îți transformăm nunta în evenimentul anului

Și în 2019 am avut și avem ocazia de a cânta și încânta publicul de la numeroase evenimente, mai cu seamă nunți. Pentru noi, trupa Artizan, fiecare petrecere la care suntem chemați să cântăm este o nouă provocare și ne dăm silința ca la finalul nopții, lumea să nu dorească să părăsească evenimentul, așa cum a fost și când ne-am dus în calitate de band nuntă în Galați.
Ne conectăm emoțional cu toți mirii cu care colaborăm și toți ne sunt dragi. Și cum ar putea fi altfel, când ei sunt cei care scriu în „cartea noastră porfesională” sute de povești, emoții, provocări etc.
Din păcate, timpul ne vitregește de posibilitatea de vă povesti în detaliu despre fiecare nuntă la care am cântat (însă toate ocupă, în mod egal, un loc aparte în inimile noastre), așa încât alegem aleatoriu să împărtășim emoții și trăiri de la câte o petrecere. De data asta, vrem să vă spunem cum a fost la Galați, unde miri au fost Elena și Sebastian.
Band nuntă în Galați, momente emoționante, extaz și voie bună
A fost nuntă ca-n povești, ce să mai. Miri frumoși, invitați asemenea, cu poftă de viață, de dans și mai ales de muzică de calitate. Ne-am distrat alături de ei, am cântat de toate – vezi aici repertoriul nostru – iar orele s-au scurs parcă prea repede, singurul moment trist al petrecerii fiind faptul că s-a încheiat. Partea bună este că toți au plecat acasă cu amintiri și povești pe care sigur și le-au împărtășit zilele ce au urmat.
Oamenii au dansat hore, dar și pe melodii rock, pop, latino și dance, ori pe ritmurile nemuritoare ale șlagărelor românești. În momentele de pauză, invitații s-au bucurat de caffe concert.
Vă lăsăm și o galerie foto cu câteva momente de la superba petrecere de nuntă. Suntem bucuroși că ne-au ales ca band de nuntă în Galați și că au avut încredere în noi că vor avea petrecerea pe care au visat-o.
Despre alte evenimente la care am participat, puteți să citiți în secțiunea de noutăți a site-ului nostru. În curând, vă așteptăm cu o surpriză: un videoclip nou, la o piesă nouă. De aceea, vă invităm să fiți cu ochii pe pagina noastră de facebook pentru a vă bucura de cele mai noi informații legate de noi, de muzică bună și oameni mereu optimiști, cu zâmbetul pe buze.
Ne doriți la nunta/evenimentul vostru? Iată cum ne puteți contacta:
Alegeți Trupa Artizan pentru ca petrecerea care vă va schimba viața să fie una memorabilă atât pentru voi, cât și pentru cei care vă vor fi alături. Vă stăm la dispoziție la telefon 0744842061 sau pe email la trupaartizan@gmail.com.