fbpx
Trupa Artizan Music and fun

Obiceiuri de nuntă și superstiții

Obiceiuri de nuntă și superstiții

Nunțile sunt parte importantă a muncii noastre, așa încât, fiind o formație de nuntă, care colindă țara în lung și în lat, cântând la evenimentele cele mai frumoase din viețile oamenilor, am (re)descoperit multe obiceiuri de nuntă.

Uneori, respectarea tuturor obiceiurilor din ziua nunții se poate dovedi obositoare, așa încât, în ziua de azi tinerii preferă fie să renunțe în totalitate la orice obicei legat de nuntă, în special cele care preced petrecerea: pețitul, hora și turta miresei etc., fie să respecte doar unele tradiții. Și sunt, desigur, și cei care respectă cu literă de lege fiecare ritual. Important este ca, în final, tinerii căsătoriți să își amintească cu drag și dor de cea mai frumoasă zi din viața lor de cuplu.

Obiceiuri de nuntă

Sunt, desigur, multe obicieiuri care au loc înainte de ziua nunții, în ziua nunții, în timpul petrecerii și după nuntă. Noi avem în vedere în special obiceiurile și tradițiile din timpul petrecerii de nuntă.

Unul dintre cele mai importante obiceiuri și care este respectat de toată lumea este dansul mirilor. Practic, acesta deschide evenimentul și dă start petrecerii. O dată cu terminarea valsului mirilor, invitații sunt chemați pe ringul de dans: de obicei, mirilor le preced nașii și părinții și apoi ceilalți invitați.

Furatul miresii este unul dintre obiceiurile la care unii nuntași țin morțiș, iar la alte nunți lipsește cu desăvârșire. De obicei, un grup de tineri „fură” mireasa în toiul evenimentul, aceasta urmând a fi recuperată, dacă mirele și/sau nașul respectă anumite condiții impuse de „răpitori”. Printre cerințe se pot număra: o anumită bătură, o delcarație de dragoste din partea mirelui sau o dedicație muzicală etc. Aici depinde de imaginația fiecăruia. Ideea finală este ca mireasa să fie recuperată și întreaga poveste să fie distractivă pentru toată lumea.

Pe parcursul petrecerii se servesc diverse feluri de mâncare, de la preparate tradiționale și până la feluri sofisticate, inspirate de bucătăria internațională. De exemplu, în Banat, se servește, printre altele, și supă.

Un alt obicei este despodobitul miresei, care are loc spre finalul petrecerii. Acest obicei presupune ca nașa să scoată voalul miresei și să-i pună în loc un batic (pălărie, eșarfă sau alte accesorii etc.), simbol al faptului că tânăra mireasa este, de-aici încolo „femeie la casa ei”. Nașul, la rândul lui, trebuie să scoată cocarda din pieptul mirelui, ca semn că și burlacia lui s-a terminat și de acum e bărbat însurat, cu responsabilități. Urmează ca voalul, respectiv cocarda, să le fie puse de către cei căsătoriți unui cuplu necăsătorit – semn că le vine și lor rândul la căsătorie.

Tortul miresei și aruncatul buchetului sunt alte momente cheie ale nunților. Tăierea tortului de nuntă se presupune că ar fi prima sarcină în calitate de „cuplu căsătorit”. E bine ca prima sarcină să fie și una dulce, pe gustul lor, nu? În ceea ce privește aruncatul buchetului,mireasa va chema toate fetele nemăritate în jurul ei și le va arunca buchetul, stând cu spatele spre ele. Cea care prinde buchetul, va fi următoarea mireasă.

Dansul găinii. Este un obicei vechi de câteva sute de ani. O găină gătită și ornată și purtată în pași de dans, pe o muzică specifică. Pe vremuri, cea care „dansa” găina era bucătăreasa care s-a ocupat de marele ospăț, iar găina era un fel de simbol al tinerii mirese care urmează să fie dată. În funcție de regiune, versurile care preced acest dans diferă.

Superstiții la nuntă

Printre obiceiuri de nuntă, există și superstiții pe care unele persoane aleg să nu le încalce. Una dintre superstiții presupune ca miresele să nu se privească una pe cealaltă dacă se întâlneasc la biserică sau la starea civilă, pentru a nu le purta ghinion. O altă supersiție, spune ca mireasa să nu privească înapoi, o dată plecată din casa părintească.

De asemenea, se presupune că perlele sunt simbol al lacrimilor, așadar, mireasa nu ar trebui să poarte în ziua nunții un astfel de colier. Printre obiceiurile și superstițiile împrumutate, se numără și purtarea, de către mireasă, în ziua nunții a unui obiect nou, unul împrumutat, unul vechi și unul albastru.

Voi ce obiceiuri de nuntă sau superstiții mai cunoașteți? Vă invităm să urmăriți și canalul nostru de Youtube, unde am filmat un podcast legat de obiceiuri de nuntă.

Acestea fiind spuse, noi vă dorim o nuntă exact așa cum ați visat, să pășiți în viața de cuplu căsătorit doar în pași de dans și pe ritmurile muzicii care vă aduce bucurie.

Pe noi ne puteți contacta la telefon 0744842061 sau pe email. Urmăriți-ne pe blog, pe pagina de facebook și pe canalul de Youtube, pentru a fi la curent cu noutățile noastre și cu piesele pe care le lansăm.

Manager trupă: Dănuț GHEORGHEȘ

Recomandă!

0744842061